Cineva se tine scai dupa mine, iar eu nu suport asta. Este o faptura cu doua fete, nota ei de varf fiind viclenia. Isi zice Ironie, nu prea stiu cum m-a gasit, probabil ca am chemat-o fara sa imi dau seama, dar ea nu vede ca eu nu imi doresc sa ii fiu prietena. Imi analiza planurile facute cu entuziasm ca mai tarziu, sa mi le distruga in cel mai subtil mod cu putinta, reusind sa isi faca prezenta la sfarsit, cand m-a dezarmat complet. Asta e dovada ei de iubire.
Nu prea imi dau seama daca relatia mea cu Nostalgia e una de prietenie sau doar ma folosesc de ea. Apelez la ea cand am nevoie, o caut in mod inconstient, ea vine fara sa puna intrebari, fara sa vorbeasca. Vine si pleaca. Mi-am creat eu singura legaturile acestea cu ele?
Lacrimi fierbinti pe obraji curgeau cu viteza mare si totusi incet..imi gadilau obrajii, iar eu stateam, iar un pian obsesiv imi rasuna in urechi, iar eu pluteam, iar ochii ma usturau, iar momentul cand aveam sa izbucnesc nu mai venea. Si am obosit. Am obosit inainte sa incep sa lupt.
Sunt multe punti catre el, unele mici, dar este una stabila, frumoasa, dar lunga... atat de lunga, incat nu pot trece de ea; cu fiecare pas care il faceam, ea se tot lungea. Oare se va rupe vreodata? Atat e limita.. oscilez..mi-e teama, nu ma pot intoarce. Tulburata...ca apa de sub punti. O privesc cu teama, parca mi-as dori sa ma inec in ea.. parca mi-as dori sa o cristalizez, dar cum? Nu am puterea sa o purific. Nu vreau sa rup puntile. Sper ca nu va face asta Ironia. Inca mai sper ca voi ajunge acolo..

Foarte stupid

Mda...in viata am facut o groaza de greseli, dar cel mai mult urasc cand greselile isi fac simtite consecintele nefaste asupra mea. Mai ales in niste momente atat de inoportune. Bun...am facut o greseala si acum platesc. Dar urasc cand sunt tratata cu indiferenta, chiar daca stiu ca merit...dar ce dracu ma, in viata faci multe prostii dar asta nu inseamna ca tre sa accepti cu resemnare ce t-i se intampla. Trebuie sa te revolti nu? Macar atat mai are omul: revolta. Dar degeaba....imi spun asta iar peurma dau inapoi...iar asta chiar este foarte stupid. Mai ales ca tot ce se intampla imi da o stare de confuzie si nu stiu cum sa ma mai port...

Chestia asta se refera la o persoana.

"Time passes by, direction unknown.
You've left us now, but we're not alone.
Before you know it, your cup's overflown.
You measure no one that I've ever known."

Poate...

Tot timpul aud replici de genul : "de ce sa ne mai intrebam daca oamenii sunt tristi?" sau "ce mai conteaza acum sa discuti despre viata?".
Si la un moment dat chiar te gandesti ce dracu rost are sa te mai intrebi ce te asteapta in viitor sau de ce trebuie sa ai sentimente.
Dar cum am putea face asta daca suntem oameni? Ne punem intrebari care se repeta in capul nostru la infinit. Spunem mereu unei alte persoane sa nu fie trista dar noi ne inecam in propria noastra suferinta. Ne mascam tot ce simtim doar pentru a evita sa raspundem la niste intrebari care par fara rost dar se repeta constant si intr-un mod foarte enervant. Pare fara rost nu? Orice revolta care vine din partea noastra pare fara rost pentru ca oricum nu putem schimba nimic nu?
Dar cum am putea sa nu ne revoltam...pana la urma tot aici traim, nu suntem singuri si nu avem cum sa fim impartiali...din pacate...

"Poate ca undeva, departe, pe tacute, toate s-au pierdut deja. Sau cel putin exista undeva un loc unde toate se pot topi, amestecandu-se. Ne traim viata tragand usor spre noi firele subtiri ce ne leaga de toate si descoperim ce a disparut intre timp. Am inchis ochii si am incercat sa-mi amintesc cat mai multe lucruri frumoase. Am vrut sa m-i le apropii, sa le prind in palma, desi stiam ca n-or sa dureze mai mult de o clipa[...]
Asa ne ducem noi viata mai departe. Oricat de profunda e pierderea pe care o suferim, oricat de important e lucrul care n-i se interzice, chiar daca suntem complet schimbati si nu ne-a mai ramas decat stratul fin de piele din exterior, reusim sa ne ducem viata mai departe in tacere. Ne apropiem tot mai mult de sfarsitul timpului care ne-a fost daruit si-l vedem cum ramane in urma noastra. Repetam uneori cu indemanare gesturile cotidiene. Cand ma gandesc la asta, imi simt sufletul pustiit."

New Year..

Sentimentul ala de siguranta cand il simti la maximum, te face puternic incat ai impresia ca poti ajunge la stadiul "implinit"...Unii pot spune ca reusesc in toate fara sa ajutorul nimanui, fara sa cada in prapastia nelinistii, sau daca aluneca , pot singuri sa impiedice caderea. Dar e atat de plictisitor! E pur si simplu lipsit de farmec. Ai un scop, il atingi si.. cu cine imparti bucuria? Cat de mult timp te poti simti implinit..cat poti zambi fericit si mandru ca si cum totul iti apartine? Vazand ca nu e nimeni in jur care sa iti intoarca zambetul, realizezi ca nu iti apartine nimic. Si nici tu nu apartii nicaieri, nimanui. E trist. Dar noi ne obisnuim sa existam asa, iar in final, cand apar acele persoane care iti aduc caldura, intelegere...si siguranta, simti cum totul se schimba - desi ramane la fel. Cand persoanele dispar, te intrebi daca a fost reala aparitia lor. Ciudat cum sentimentele se dizolva asa rapid si le iau altele mai rele locul. Iar noi nu realizam. Trebuie sa apara din nou acele persoane care iti pot deschide ochii fiindca tu esti de acum orbit. Acele persoane care ne ofera totul si care ne iau acest "tot" in cele din urma. Pana la urma nu te distrugi singur...ci ele te distrug...direct..sau indirect.
An nou..am pierdut importanta care i-o acordam timpului... Fie 2007, fie 2008 sau 2020, mi-e tot una. Am petrecut Revul cu un pahar de sampanie si unul de vodka. Priveam ceata de afara, observam cat de gol si liniste e. Auzeam niste bubuituri undeva in zare, timp de 10 secunde. Si...atat. Asta a fost. Mi-am continuat seara facand ceea ce faceam de obicei - ma inecam in starea mea infecta de solitudine. Eram la 8 ani lumina de realitate, priveam totul cu indiferenta, iar partea cea mai rea e ca ma obisnuiesc cu indiferenta asta. Cat mi-as fi dorit sa resimt nelinistea de alta data!
Rezolutii pentru noul an? Care e sensul? Oricum nu le tin..cine reuseste? Mai tii cont de ce ai spus tu intr-o noapte, probabil si la betie, ca te vei schimba sau ca iti vei cultiva talentul sau ca vei fi mai bun cu cei din jur? Mda.. cele mai multe schimbari apar atunci cand nu le dorim. Important e..daca le acceptam sau nu, de asta depinde totul.
Fie ce-o fi! Astept sa vad ce se va schimba...

Ma simt rau...
Si nu ma simt rau in sensul ala ca vai m-am certat cu nu stiu cine si gata m-am deprimat...ma simt rau si asta e tot ce conteaza acum...
Credeam ca unele persoane nu uita de unde pleaca...slabe sanse. Credeam ca sunt si persoane care pot sa lase egoismul la o parte uneori. Nici de asta nu m-am convins inca. Si credeam ca sunt prezente persoane in viata mea care nu uita....care nu ma uita...si care nu ignora problemele mele si ma pot ajuta sa rezolv unele pe care le pot rezolva mai usor. Dar nu prea sunt....de multe ori m-am simtit rau din cauza asta...dar acum pur si simplu indiferenta ma inconjoara iar eu nu ma pot obisnui cu ea....nu pot si pace! M-am saturat sa-mi zica toti ca asa sunt ei indiferenti si etc...dar...nu-i pasa nimanui ca m-am saturat eu...
Asta e...azi nu vreau sa vad pe nimeni dar din pacate sunt obligata sa vad anumite persoane...si iar voi ignora starea mea cand sunt in preajma aceelor persoane...
Si nu mai stiu ce pot spune...as vrea ca macar trecutul sa nu ma mai urmareasca si sa accentueze starile....si atat pot spune.

...tearing through this ghost town
they haunt the lifeless streets
still it seems they call our names
they call our names
we'll never feel the same...

Unde e ratiunea?

Cateodata ma izbesc de tot felul de afirmatii absurde din partea unor oameni, fie cunoscuti sau nu, si ma umplu de o repulsie de care nu prea pot scapa, ci mai degraba o dizolv in mine. Mi se face greata cand vad cum isi manifesta stupiditatea cu atata mandrie sau cand se poarta ca niste copii naivi cand infaptuiesc lucruri necugetate, nepasandu-le de haosul ce ar putea fi creat; si apoi tot ei se plang cel mai tare. Cata ignoranta exista.. o miros in jurul meu si nu e prea placuta. Oare de ce majoritatea din noi nu asculta de vorbele bune si se avanta in relatii dubioase sau fac rau spunandu-le ca nu le pasa ? A , da.. ca e spontan ! Ce orbire... E ca si cum ai valsa pe un fundal muzical total diferit. Mai, oameni, folositi-va de mintea aia ca nu degeaba o aveti.
Si eu ce fac? Sunt lovita de astfel de specimene si apoi ma intreaba lumea de ce sunt asa indignata. Ma intreb cati mai sunt ca mine... Sa incerc sa fiu indiferenta? Nu.. prefer sa ma las consumata de starea ce mi-o provoaca, sa ma obisnuiesc, altfel simt ca am lasat ceva neterminat.. Ah, as vrea sa am permanent o ceata langa mine sa arunc in ea toate absurditatile care ma inconjoara si sa nu mai patrund in ea niciodata...sa o observ doar...groasa si albicioasa asa cum e.

Hmm...poti sa fii tu insuti mereu? Nu eziti uneori sa faci un lucru desi chiar ti-ai fi dorit sa faci acel lucru dar ceva din tine te opreste? Sunt intr-adevar o groaza de evenimente care te fac sa incepi sa te indoiesti de cine esti cu adevarat...ai vrea sa fii intr-un fel dar comportamentul tau arata altceva. Si nu stii cum sa reactionezi, nu stii daca ceilalti te condamna sau te ignora...nu stii nimic pentru ca nu mai poti fi tu si nu mai poti realiza ce e cu adevarat bine si ce e rau...
Dar chiar daca nu mai esti tu insuti, numai tu poti decide asupra vietii tale si numai tu ai control...doar acceptand asta te poti si regasi...altfel nu ai sanse sa te descurci printre atatea personalitati...

"Mai eşti tu însuţi? Nu ţi zvîcnesc tîmplele de teama contrară? Eşti altul, eşti altul..."